Plimbare sau aventură în pădure?

Plimbare sau aventură în pădure?

Mașina pentru majoritatea oamenilor este o necesitate, un mijloc de transport personal pentru a face obișnuitele cumpărături, pentru a merge la serviciu și a merge în vacanțe.

Pentru mine mașina reprezintă o parte din sufletul meu. Având în vedere că am mai multe mașini, pot spune că ele alcătuiesc un mic puzzle în inima mea.

Duminica este zi de relaxare și deconectare de realitatea vieții de zi cu zi, de griji și desprinderea ochilor din ecranul telefonului. Duminica este dedicată adrenalinei și destinderii.

Cum reușesc să fac asta? Plimbându-mă cu mașina pe un drum neasfaltat sau de pământ din pădure combinat cu acțiune pe dealuri și munți.

Atenție! Astfel de plimbări în natură cu mașina se realizează doar pe trasee special amenajate sau cu acordul administrației pădurii. Circulația pe drumurile forestiere semnalizate este strict interzisă.

Frumusețea și liniștea pădurii este copleșitoare și îți poate schimba starea de spirit la o simplă clipire.

Avantajul unei astfel de escapade este că natura este surprinzătoare în orice anotimp. Primăvara te înveselește cu înfloritul florilor multicolore și înverzirea copacilor, vara te umple cu bucurie verdele intens al pădurii, toamna este o prezentare de culori deosebite și iarna te orbește cu albul ei imaculat.

Plecarea din meniul urban, de printre noxele orașului nu trebuie să însemne neapărat mulți bani cheltuiți într-o excursie. Noi suntem norocoși pentru că Iași-ul are multe păduri spectaculoase.

Dacă îți dorești deconectarea de care am eu parte trebuie să știi că nu poți pleca la drum fără a avea mașina echipată și fără a cunoaște câteva informații esențiale.

  1. Plimbarea pe drum neasfaltat/ de pământ. Ce trebuie să știi?
  • este cea mai accesibilă plimbare cu mașina deoarece se poate realiza cu orice autovehicul
  • trebuie verificată presiunea la cauciucuri, aceasta nu trebuie să fie la maxim pentru că dacă roțile sunt prea tari, condusul pe un drum cu pietre, crengi etc, va fi rigid și incomod
  • dacă ești pasionat de ciclism, ai nevoie de un suport pentru biciclete. Astfel poți explora natura acolo unde mașina ta nu poate ajunge.
suport biciclete
  • trebuie să ai mâncare și apă îndeajuns pentru perioada călătoriei care de obicei se lungește pe minim jumătate de zi

2. Plimbarea în pădure într-o zonă amenajată de off road. Ce trebuie să știi?

  • este probabil cea mai scumpă plimbare cu mașina pentru că necesită investiții și îmbunătățiri majore pentru a crea o situație sigură
  • nu se merge la offroad decât în minim mașini!
  • nu orice mașină cu tracțiune 4×4 poate merge pe dealuri periculoase! Nicio mașină nu vine echipată din fabrică pentru acest sport:
    • ai nevoie de cauciucuri speciale pentru offroad
    • ai nevoie de un cârlig de recomarcare și un troliu pentru a face față cu brio diferitelor situații neprevăzute ce pot apărea. Adică dacă tu sau partenerul de offroad rămâne blocat într-o baltă de apă, în noroi, într-o groapă, îl poți remorca cu aceste doua elemente importante
    • ai nevoie de lumini extra, bare de led puse pe mașină, farurile din fabrică sunt pentru stradă, nu pentru pădure. Iar în inima pădurii ai să fii surprins cum se poate face din zi noapte.
    • ai nevoie de o stație de mașină cu frecvență privată pentru a menține legătura cu ceilalți colegi de off-road și pentru a apela pe cineva în caz de urgență. Semnalul la telefon este deseori inexistent.
    • ai nevoie de snorkel pentru a fi în siguranța când ești nevoit să traversezi o baltă de apă/ noroi adâncă
    • lista poate continua la nesfârșit în funcție de nivelul de off-road pe care vrei să îl practici.
  • evită situațiile periculoase și cunoaște-ți mașina foarte bine! Nu îi da de lucru mai mult decât poate.
carlig masina

De obicei traseele de offroad au singur sens: înainte! Ceea ce înseamnă că pleci din punctul X și ajungi în punctul Y. Nu ai cum să te întorci pentru că o rampă de pământ poate fi într-un fel urcată în siguranță, dar la coborâre poate deveni foarte periculoasă. Mai ales când vorbim de rampe foarte înclinate.

plimbare offroad

Eu am pățit o situație în care după urcare am găsit un copac căzut pe traseu. Clar nu se mai putea continua traseul spre punctul Y și trebuie să ne întoarcem spre punctul X. Am încercat să dăm copacul deoparte, l-am tras cu trolii și chingi legate de cârligele de remorcare, însă fără succes.

La înclinații foarte mari eu de obicei mă dau jos din mașină și îl las pe iubitul meu să controleze mașina, preferând să merg pe jos. De data aceasta însă nu am mai coborât pentru că și mersul pe jos era foarte periculos, terenul fiind noroios și abrupt.

Cu inima în gât, cu mâinile strânse de scaun și portieră, am depășit hopul dar ceea ce părea a fi cel mai greu de realizat a fost minciună pe lângă ce a urmat. Drumul era din pământ amestecat cu lut, plouase și era foarte alunecos, cauciucurile s-au umplut cu noroi și au devenit ski-uri! Instinctul meu a fost să închid ochii. Eram aproape sigură că mor.

Noroc că ne-am oprit la limită de prăpastie, drept dovadă că iubitul meu își cunoaște mașina foarte bine și a știut să o manevreze chiar și într-o situație de risc maximă. După ce a reușit să o oprească a legat-o cu ajutorul cârligului de remorcare și a unei sfori de troliu de un copac și abia atunci m-am simțit în siguranță.

După care a redresat mașina pe traseu și totul a fost ok, însă chiar și simpla povestire îmi provoacă un nod în gât la gândul la ce s-ar fi putut întâmpla.

plimbare padure

Unde poți găsi piese/ accesorii pentru mașina ta pentru a o face potrivită de mers la drum lung sau plimbări prin pădure? Autodegal.ro vă ajută, au un motor de căutare foarte friendly și util unde poți găsi ce îți este potrivit.

  • articol scris pentru SuperBlog2021

Articole recomandate

%d blogeri au apreciat: