Dajar România- ajutorul din bucătărie

Dajar România- ajutorul din bucătărie

Niciodată imaginația nu o să fie pe măsura realității.
Valabil în toate în viață.

E greu să îți iasă ceva perfect din prima iar câteodată e posibil să o dai în bară de mai multe ori până a ajunge la rezultatul dorit.
Valabil și-n bucătărie.

După cum v-ați dat seama până acum, eu cu bucătăria am o relație de love/ hate.


Gătitul nu se numără printre pasiunile mele, dar e face parte din necesitățile vieții.
Îmi place să fac lucruri noi fără să ascult prea mult de alții. Câteodată am impresia că mă pricep la orice și că nimic nu poate fi prea complicat pentru mine.


Toate mâncărurile pe care le fac le fac din ochi, inventez combinații și arome, mă prind pe parcursul procesului de gătit ce ar trebui să mai fac sau nu…


De curând mi-am cumpărat un multi-cooker pentru a îmi ușura munca în bucătărie.
Pastele bolognese există în meniul meu de câțiva ani. Mi-am perfecționat rețeta, le fac și în somn!
La aragaz fac carnea, ceapa, usturoiul, ciupercuțele și sosul într-o tigaie și pastele le fierb într-o oală, după care le torn în tigaie în sos.
La noul meu multi-cooker totul e mult mai simplu! Carne, legume, sos – un program de 15 minute, pastele și apa peste ele – un alt program 30 minute.


Totul se face într-un vas, nu mai amestec, nu mai fac miros de mâncare în toată casa. E minunat!
Ies perfect!


Prima porție de paste bolognese la multi-cooker părea că s-a făcut totul așa cum trebuie… Până la prima gura!
Mi-au luat foc toate celulele din corp. Eu nu mănânc iute, dar pun câțiva fulgi de chilli în mâncare pentru gust.
Nu mi-am imaginat că schimbând modul de gătit ingredientele vor avea un gust mai pronunțat.
Multi-cookerul și aragazul nu face aceiași treabă, că doar de asta l-au inventat : să facă o treabă mai bună! 

M-a supărat atât de tare iuțeala ce-a ieșit, astfel că nu mai folosesc chili în niciun fel de mâncare!

Ca să îmi treacă supărarea, iubitul meu s-a gândit să îmi comande oale și tigăi Dajar , să revin la gătitul clasic, cel pe care sunt stăpână cât de cât.

  • Uite iubita ce set de oale am luat pentru casă! Le-am găsit la un preț bun pe magazinul online Dajar Romania. Sunt și verzi, culoarea ta preferată!
dajar oale
sursă foto dajarmagazin.ro
  • La promoție am luat și un set tacâmuri, Ambition România, brand din magazinul online Dajar România, să avem de casă noua!
  • Și să nu mai fii supărată cu pastele tale, uite o tigaie adâncă unde îți încap sigur tot ce vrei să faci!
  • Pentru îndulcire, o formă de muffins!
dajar
sursă foto dajarmagazin.ro

Toate ca toate, dar când am primit cadou formă de muffins a fost o clară invitație la:

  • măi femeie, fă ceva dulce în casă!

Eu și deserturile sunt paralelă. Rețetele mă încurcă. Atâtea cantități și atâtea ingrediente pe care nu le am în casă, de mai bine mă las păgubașă.

Dar totuși… brioșele alea de pe Instagram făcute de fete gospodine arată tare bine, a trebuit să încerc și eu!

Prima încercare:

O rețetă de muffins ar suna cam așa:

  • 3 ouă
  • 1 cană de 150 de ml. cu zahar
  • 1 plic de zahar vanilat
  • 75 de ml. de ulei
  • 1, 1/2 ceasca de faina + 1 – 2 linguri de faina in plus
  • 1 lingurita de praf de copt

Cum citesc eu rețeta:

  • ouă
  • juma de cană de zahăr că eu nu-s prietenă cu el
  • zahăr vanilat
  • puțin ulei
  • niște făină
  • praf de copt

Blablabla, se pun la cuptor la 180 grade.

Creierul meu refuză să bage toate informațiile la cap.

Și amestec toate ingredientele. Și le pun la cuptor la o temperatură imaginară, că n-am cuptor electric și nu știu să îl folosesc pe ăsta clasic.

Din când în când mai dau un ochi pe la cuptor, nu a înflorit nicio brioșă.

Mai spăl o cană, o farfurie, mai arunc o privire la cuptor- tot nimic.

Ajunge iubitul meu în casă:

  • mvai dar ce bine miroase! Ce ai făcut?
  • Păi ce-am făcut? Că nu știu ce-am făcut!

Scot forma din cuptor, ceva, ceva era acolo. Dar brioșele n-au crescut deloc și mai erau și arse la fund.

De ce? Pentru că rețeta citită cu cea din capul meu nu s-a înțeles prea bine.

Creierul meu a refuzat să citească și pașii, pe lângă ingrediente.

Încercarea nr 2:

De ce sunt lăudate brioșele ca fiind un desert simplu și rapid de preparat?

Ouăle, zahărul și zaharul vanilat se mixează mai întâi bine, bine, după care se adaugă uleiul puțin în timp ce se mixează în continuare, după care făina puțin câte puțin și praful de copt și duuuupă ce e gata compoziția se pot adaugă chestiile extra ( chocolate chips, biluțe colorate, cocos, etc).

Eu le-am amestecat pe toate odată data trecută.

Acum fac pașii cum scrie în cartea de bucate ( adică prima rețetă găsită pe google).

Surpriză, brioșele înfloresc! Și cât de repede înfloresc, se și ofilesc! După 25 de minute deschid cuptorul, le scot, le investighez: iar sunt arse!

Mvai, înnebunesc. Nu mai fac niciodată!

Mă plâng unei prietene, îi arăt dezastrul ce-a ieșit. Cea mai simplă rețetă din lume, o glumă!

Și… prietena mea mă trezește la realitate:

  • pe ce raft ai pus forma de muffin?
  • ei, hai. Ce contează?!

Și iată…. cât de mult contează! A râs de mine, eu am plâns de prostia mea. În capul meu există doar raftul din mijloc al cuptorului, celelalte sunt de decor. Se pare că ele chiar sunt utile! Eu trebuia să pun tava pe raftul de sus și problemele mele n-ar mai fi existat.

Încercarea numărul 3:

Tot cu rețeta în față ca să fiu sigură că respect toți pașii complicați de simpli și de data asta pun tava la locul ei: pe ultimul raft!

Au ieșit niște brioșe înflorite de nici nu le-am mai pus glazură, atât de frumoase erau!

Le-am savurat cu iubitul meu, m-am bucurat că i-au plăcut și i-am sugerat ca următorul cadou să fie un mix de brioșe, că acolo se află cea mai ușoară rețetă de desert, în acea cutie magică!

Mi-am atins scopul, mi-au reușit brioșele, dar altele nu mai fac decât cu mix gata cumpărat!

  • articol scris pentru Spring SuperBlog 2021

Articole recomandate

%d blogeri au apreciat: