Vacanță pe litoralul românesc

                                De mic copil am fost obișnuită ca în fiecare vacanță de vară să mergem toată familia o dată pe litoralul românesc și o dată la munte.

                Am crescut, vacanță de școală nu mai am de ani buni, dar în fiecare an îmi iau concediu pentru a merge de cel puțin trei ori în diferite vacanțe. Deși pe parcursul anului totul se petrece în doi, un sejur îl rezervăm și cu familia, pentru a păstra tradiția.

                La mare însă nu am mai fost cu ai mei de când eram adolescentă și cred că ar trebui să facem pasul ăsta cât mai curând.

                Copil fiind, îmi făcea mama bagajul, eu mă urcam în mașină unde tot timpul aveam pregătită o păturică și o pernă pe bancheta din spate, mă uitam pe geam, cântam, jucam ,, fazan”, așteptam cu nerăbdare să ajungem pe bac pentru a ameți la balustradă uitându-mă la apă și întrebam încontinuu:

  • Mai avem mult? Am ajuns? Dar când ajungem?

Habar nu aveam ce se ascunde în spatele planificării unei excursii, nu mă interesa decât să am un pat unde dormi și să mă bălăcesc în mare.

Între timp am devenit expertă în planificarea vacanțelor. Și nu pentru că am skilluri ascunse, ci pentru că am învățat să scriu pe google: cazare litoral.

Mă debusolează toate rezultatele căutării și îmi amintesc că în copilărie nu știam de Vama Veche ( unde poate c-aș vrea să merg să beau bere pe nisip cu prietenii), nici de Mamaia ( unde poate c-aș vrea să merg cu fetele la fițe să ne răsfățăm), ci știam doar de Eforie, pentru că acolo reveneam an de an.

Aș planifica o vacanța cu familia mea acolo unde avem atât de multe amintiri frumoase, acolo unde m-am rătăcit și m-am regăsit singură ( aveam vreo 5 ani: ai mei adormiseră pe plajă, eu m-am dus la plimbare în loc să stau cuminte pe cearceaf și m-am rătăcit. M-am descurcat  până la urmă de i-am găsit pe ai mei, iar ei au aflat abia când s-au trezit de aventura mea. Nu au mai adormit niciodată pe plajă de atunci! ).

Restrâng aria de căutare pe google: Cazare Eforie Nord.

E Martie, situația e incertă, dar plănuiesc o vacanță pentru luna August, de ziua mamei male. Nu vreau să îmi bat capul prea tare, căutarea mea m-a dus spre Agenția de Turism Litoralul Românesc, un site unde fiecare putem deveni un organizator de excursie la mare foarte ușor.

Aleg să caut un hotel de 5 stele. Nu pentru mine, nu am de gând să stau mult în cameră, dar vreau să îmi răscumpăr toate vacanțele gratuite și minunate pe care mi le-au organizat părinții mei și să îi răsfăț. All inclusive, să fiu sigură că nu ne va lipsi nimic, să avem opțiuni de meniuri la mâncare și băuturi. Dar mai ales, să avem plajă privată și vedere la mare de pe balcon.

Hotel Boutique Citadel

Plăcerea mea este să merg direct de la hotel pe plajă în costum de baie, cu un prosop aruncat pe umăr.

vacanță

Dacă mergem  la mare, în Eforie Nord, nu înseamnă că vom sta doar acolo. Ne place tuturor să explorăm, iar organizatoarea de vacanțe din mine iese la înaintare ( adică am găsit secțiunea de Excursii și Tururi pe LitoralulRomânesc.ro și profit de asta): voi rezerva o zi pentru Ruta Albastră – însemnând o zi în Delta Dunării pentru a ne plimba cu barca printre nuferi și pelicani și voi face aroganța de a ne plimba cu un avion ușor deasupra stațiunii Mamaia- o experiență inedită cu siguranță pentru pasionații de zbor, așa cum suntem noi.

vacanță delta dunării
avion

Abia aștept să mi se transforme planul în realitate!

Voi cum vă planificați vacanțele? Aveți planuri pentru anul acesta?

  • articol scris pentru SuperBlog
  • poze preluate de pe litoralulromanesc.ro

Articole recomandate

%d blogeri au apreciat: