cum m-a transformat GREȘEALA VIEȚII mele

O relație abuzivă nu înseamnă doar vânătăi, lacrimi și sânge.

1.TRECUT

– Ești nimic fără mine.

– Nu o să se mai uite nimeni la tine.

– Nu meriți nimic.

– Ești proastă.

– Ești urâtă.

– Ce ai să te faci fără mine?

– Nu ai unde să pleci.

Rănile s-au uscat, vânătăile s-au îngălbenit.

Tenul mi-e uscat de atâtea lacrimi sărate.

Dar obrajii și buzele îmi sunt sărutate în fiecare seară.

Adorm cu vorbe dulci:

– Noapte bună. Te iubesc.

Și atunci uit tot. Zâmbesc și uit de tot.

Mă iubește.

Îmi reamintește asta constant ca nu cumva să uit.

Astăzi e întuneric.
Astăzi e negru.
Până și afară e urât: ai murdărit
zăpada cu minciunile tale.
Cât mai poți să minți? Câte
fericiri să mai îngropi și câte suflete mai vrei să distrugi?
Astăzi parca aș pleca. Departe de lumea ta neagră, undeva 
unde să zâmbesc colorat.
Astăzi parcă te-aș părăsi. Pentru vecie.
Dar știu c-ai sa vii să mă minți iar și eu-am să te cred.
Tot astăzi.

( fragment din seria personală ,, Lithium”, ce sper să se transforme într-o carte)

Am vrut să plec de atât de multe ori încât picioarele-mi aveau reflex de alergare de fiecare dată când ieșeam din casă:

– Fugi, dispari, nu te mai întoarce!

Aceleași picioare mă aduceau agale înapoi, târâindu-mă în genunchi, sperând că de data asta se va schimba.

Cu asta rămâi, cu asta adormi, cu asta te trezești: cu speranța.

De dragul amintirilor, de dragul anilor buni, de dragul familiei, rămâi cu speranța viitorului strălucitor.

O faci pe a eroina și crezi că îl vei transforma în cine a fost, în omul de care te-ai îndrăgostit.

L-am psihanalizat și i-am găsit toate scuzele din lume: tata l-a bătut, l-a umilit și l-a făcut să se simtă nedorit, neiubit. Mama i-a plecat în străinătate și toți banii se duceau pe băutura tatălui. Fratele în pușcărie. Nu a fost iubit de nimeni, cum ar putea ști să iubească?

Pe mine mă iubea.

Eu eram cea ce îl va schimba.

El e greșeala vieții mele.

El a scos tot răul din mine. Tot ce nu credeam că poate exista în mine.

Am suportat umilințe și bătăi până m-am transformat într-un monstru și eu.

Scopul meu în viața nu mai era să îl transform pe el într-un om bun. Noul meu scop în viață era să îl distrug, așa cum a distrus și el umanitatea din mine.

– Ești un nimic.

– Fără mine nu reziști.

– Nu ai fost în stare să termini liceul. Eu fac facultate, mi-e rușine cu tine.

– Te-ai făcut cât un porc, nu se va mai îndrăgosti nicio femeie de tine.

– Nu te iubește nimeni! Numai eu am putut să te iubesc.

– Acum te urăsc!

Era o relație: dacă nu mă omori, te omor eu!

Nu mai plecam capul, mă băteam, mă zbăteam, urlam, chemam poliția, plecam, mă întorceam, ne iubeam, voiam să bag cuțitul în el, adormeam îmbrățișați.

Nimeni nu poate înțelege relațiile de acest gen. Și există mai multe decât ai putea crede.

Nimeni nu a știut ce se întâmplă în casa noastră. Nimeni!

Nici eu nu credeam că ce se întâmplă e adevărat. Era ca un vis urât, ca un film c-un scenariu prost.

Când nu eram cu el simțeam că sunt liberă, că mie nu mi se întâmplă nimic acasă, totul era ok. Fondul de ten acoperea tot.

2. ACUM

Astăzi nu mă mai machiez așa. Pentru mine machiajul excesiv acoperă rănile, nu coșurile. Pe astea pot să le accept și pot ieși în lume cu cearcăne de oboseală, nu de plâns.

Încă nu pot să accept că eu scriu despre mine.

Și încă nu pot să accept ca există fericire după calvar.

Scrisul e terapia mea și nu ma aștept să înțeleagă cineva. Nici eu nu mă înțeleg.

Am învățat ușor , ușor să mă iubesc.

Cu greu, am învățat că:

– Te iubesc!

Se spune sincer, cu zâmbetul pe buze și sclipire în ochi, fără ocazii importante și mai ales… nu după o palmă.

Am învățat să apreciez orice simplitate și normalitate. Câteodată mă uit la iubitul meu cum doarme și lăcrimez de fericire. E un vis? Sau chiar sunt iubită?

Am atât de mult de oferit, dar nu am știut încotro să îmi îndrept sentimentele.

Nu trebuie să salvezi pe cineva care îți face rău, salvează-te pe tine!

M-am specializat pe traume și terapie pentru victime. Știu că nu sunt singură.

Îmi construiesc un drum în viață încercând să ajut alte femei ce au trecut prin relații abuzive și simt ca nu mai există viață normală.

Aș fi putut să nu mai fiu.

Dar sunt. Sunt bine.

Și sunt atât de multe care nu au puterea să plece, cărora le este frică, cărora le este milă.

Care simt ca sunt nimic fără bărbații din viața lor.

Sunt un întreg.

Și voi ajuta alte femei să se simtă la fel.

Am învățat cât de importantă este comunicarea. Iubitului meu i-am spus de la prima întâlnire toate defectele, problemele, experiențele.

Mă așteptam sa fugă, dar a rămas.

Încă am probleme. Aștept să izbucnească de fiecare dată când nu ajung acasă imediat după serviciu. Aștept urlete și cereri de explicații. Așa sunt formată.

Orice acțiune are un răspuns și subconștientul meu știe ce urmează.

Doar că al meu iubit mă întreabă ce vreau să mănânc la cină.

Mă simt vinovată pentru că îl compar cu celălalt. Mă simt vinovată când mă duc în oraș cu fetele. Mă simt vinovată dacă găsesc un apel pierdut de la el. Îl sun înapoi tremurând, așteptând să țipe.

Dar el îmi răspunde:

– Ce faci iubire?

Sentimentul de vinovăție e omniprezent la mine și mă chinui să scap de el.

La început când își punea mâna după capul meu, mă feream.

Aveam momente când plângeam isteric fără motiv. Nopți în care mă trezeam tremurând. Seri în care fugeam în curte, mă ghemuiam într-un colț, chinuindu-mă să respir.

Mă temeam de fericire și atunci când mă simțeam prea fericită aveam atacuri de panică.

Era ireală normalitatea.

Oarecum încă mai este ireal.

Mă aștept la ce e mai rău. E ca și cum te duci la doctor crezând că ești pe moarte și tu ai făcut deja aranjamentele de înmormântare , dar el îți spune că ai doar gripă.

Prefer să am plasa mea de siguranța. Să am momente de singurătate și să fiu stabilă emoțional, pentru a nu mai ajunge unde am fost.

Eu nu am fost la pământ, am fost sub pământ.

Dar mi-am scormonit pământul cu unghiile până am ajuns la suprafață din nou.

Nu sunt un exemplu bun. Dimpotrivă. Dar sunt dovada vie că viața merge înainte indiferent de rănile trupului sau ale minții.

3. VIITOR

Vreau să fiu acolo pentru alte femei și să le zic:

– Am fost acolo! Știu cum e, înțeleg. Toate vor trece și împreună vom găsi o soluție.

Vreau asta pentru că lângă mine nu a fost nimeni când am început să povestesc după ani…Nu a fost nimeni cu adevărat care să îmi înțeleagă comportamentul. Nu condamn, nu au fost în situația mea, e normal. Încurajarea era de complezență și simțeam falsitatea și mila.

Nimănui nu îi place să provoace milă!

În România lucrurile se mișcă greu. Dar când va veni momentul, voi putea ieși în față cu experiență și diplome pentru a îmi realiza visul.

Femeile abuzate au nevoie de susținere, de încurajări, de ajutor, de normalitate.

Au nevoie să se simtă oameni, nu vor să să mai aibă eticheta de victimă.

Și au nevoie de experiențe care să le scoată din bula de neputință și frică.

Să ducă la bun sfârșit experiențe de dezvoltare personală : teatru senzorial, masaj de relaxare, să reușească să își scrie durerile pe hârtie ( vreau să încep să scriu!), să se simtă deosebită ( inventează propriul parfum), să se apropie de familie ( pictorial de familie), să călătorească ( aventură în Sarmizegetuza, tur pe Valea Prahovei), să își descopere talente ( workshop de aranjamente florale, curs de masterclass cooking, atelier de modelaj în lut).

experimentează

Să facă ceva la finalul terapiei care să le demonstreze că sunt capabile de orice!

Vreau să se simtă frumoase! O schimbare completă de look le va oferi încrederea de care au nevoie.

Toate acestea pot fi realizate la furnizorul tău de experiențe: experimentează.ro !

experimentează

articol scris pentru Spring SuperBlog*

poze preluate de pe experimentează.ro*

Tagged ,
%d blogeri au apreciat: