Aventuri cu mâțomobilul

Bună ziua.

Eu sunt mâțomobilul și sunt o mașină bipolară.

autogedal

Ca stăpâna mea.

Când m-a cumpărat, am fost supărată tare că am ajuns pe străzile din România. M-au dat jos de pe platformă și îmi venea să plâng când am văzut starea drumurilor. De nervi, mi-a crăpat toba!

Stăpâna mea nu s-a enervat. A cumpărat alta nouă, mi-a montant-o, m-a spălat, m-a dat cu ceară, mi-a făcut polish de zici că eram recent ieșită din fabrică și m-a umplut de stickere cu pisici!

Atunci m-a botezat mâțomobilul.

Mi-a mai trecut supărarea când am văzut ce multă grijă are de mine, dar m-a enervat la prima plimbare cu cățelul. Nu înțeleg nici acum de ce ia câinele pe bancheta din spate. Râd oamenii de mine:

  • Awww, ce mașinuță drăguță cu pisici… aoleu, dar c-un câine mare cu limba scoasă pe geamul din spate!
mâțomobilul

Pisicile mă iubesc! Dorm pe mine, pe sub mine, se alintă de roțile mele și mă întâmpină vesele când ajung acasă. Sunt conștientă că de fapt vin la mâncarea pe care o primesc zilnic, dar mă amăgesc că mă iubesc și pe mine.

Femeia asta ține tot timpul mâncare de pisici în portbagaj. Inițial am fost puțin confuză: oare e o nouă tehnologie? Poate nu mai am nevoie de benzină și mă pot hrăni cu boabe? Dar se pare că nu are nicio legătură cu mine.

Îmi tot cumpăra cadouri: fel și fel de odorizante. De parcă parfumul lor pot astupa mirosul boabelor de mâncare pentru pisici și resturile de cărniță pe care le adună de la serviciu!

Eu știam că-s mașină de oraș. Sunt mititică, consum puțin, mă parchez oriunde și mă strecor printre benzi minunat. Nu merg foarte repede, dar dacă te grăbești neapărat pot ajunge și la 210 km/h. Ce-i drept, mi se ridică ștergătoarele la viteza asta, precum li se ridică părul de pe mâini la pasageri când văd ce nebună e stăpâna.

Câteodată mă distrez, câteodată mă enervez. Sunt într-o continuă schimbare de sentimente pentru că mulți ani am avut o relație cu altcineva, care mă ducea doar până la piață, la serviciu și înapoi acasă.

Femeia asta mă ia peste tot! Și m-a dotat cu accesorii care nici nu credeam că ar fi posibil să se potrivească la mine.

Mi-a cumpărat covorașe noi. Tare mult m-am bucurat atunci! Atât de tare încât nu am știut să reacționez și de entuziasm, mi-am ars motorașul de la servo-direcție.

Am crezut că atunci e finalul. Ne despărțim. Știam că va costa mult și nu credeam că e dispusă să facă efortul de a mă repara.

Am stat 3 luni în parcare singură, sub zăpadă, cu covorașele noi. Aș fi vrut să le rup, să le ard! Dacă nu erau ele, poate ar mai rezistat motorașul.

După 3 luni a venit o platformă să mă ia. Știam ce înseamnă asta: fier vechi sau stăpân nou. Mai mersesem o singură dată cu platforma: când m-a adus aici, în România.

Dar surpriză! Am ajuns la un service auto!

Acolo mi-au schimbat tot ce ține de servo-direcție, mi-au pus și baterie nouă, un scut de motor metalic Smart , un cârlig de remorcare Smart și-un suport de biciclete.

carlig remorcare smart

Nu am înțeles de ce m-au îngrășat atât, dar mă bucuram că nu am fost abandonată. Nici nu îmi mai păsa de mirosul mâncării de pisici. Eram funcțională din nou!

În curând aveam să aflu scopul kilogramelor mele în plus: mergem la munte!

Ca un copil în prima lui excursie, abia așteptam să simt aerul curat și să mă bucur de peisajele cu munți înalți și verzi.

Am amețit de la atât de multe serpentine. Aveam emoții ca la primul test drive. Nici nu mă credeam în stare să am stabilitate în curbele alea periculoase. Bașca, m-au mai încărcat și cu o bicicletă în spate de parcă aș fi născut un copil cu 2 roți!

Ce frumos e la munte! Șoselele-s fine, fără gropi, nu mai stau cu emoții că îmi rup ceva… ooops, retrag tot!

Ajungem pe un drum pietruit, plin de praf. Acum am înțeles scopul scutului de motor: stăpâna mea a plănuit tot: știa că vom ajunge aici și a vrut să mă protejeze de praf ,murdărie și denivelările ce m-ar fi putut băga în comă.  Awww. Înseamnă că i-a mai trecut supărarea pe mine. De la awwww până la ,, m-am săturat” a fost doar un moment. M-a zdruncinat din toate direcțiile, m-a băgat prin gropi și prin bălți de nu mai înțelegeam nimic.

Într-o baltă plină de noroi, m-am blocat. Oricât am încercat, m-am străduit, mi-am adunat toate puterile, nu am avut nicio șansă de scăpare.

  • Sunt mașină de oraș! Înțelege odată!

Țipam, dar nu mă auzea nimeni.

  • De ce m-ai adus aici???

Stăpâna a coborât și s-a îndreptat către spatele meu.

  • Aici mi-e sfârșitul. Ia bicicleta și pleacă. Parcă e un film horror! Mă lasă aici, în pădure, singură, a nimănui, blocată, condamnată la rugină.

A vorbit la telefon în depărtare, îmi imaginam cum stabilește cu un prieten să vină să îi ia bagajele și ea să plece spre cazare cu bicicleta.

De parcă ne luam rămas bun, am stat în liniște jumătate de oră. Nici nu mai încerca să facă nimic! Nici nu m-a mai pornit, nu mi-a mai dat nicio șansă.

Aud din depărtare un motor.

  • Oare e salvarea mea? Sau prințul pe 200 de cai putere care îmi fură stăpâna?

Sunt obosită. Sleită de puteri, dau să adorm, când deodată simt că mă mișc.

E halucinație? Nu am motorul pornit. Ce se întâmplă?

E prințul meu de fapt!!!

M-a legat cu o șufă de cârlig și m-a tras din noroi.

Sunt toată murdară, dar fericită!

Sunt liberă!

Sunt liberă datorită AutoGedal, care mi-a furnizat accesoriile de care nu credeam c-o să am nevoie vreodată, dar care s-au dovedit de un real ajutor la greu.

  • articol scris pentru Spring SuperBlog
  • poze de pe Autogedal.ro și arhiva personală
Tagged
%d blogeri au apreciat: