Lithium ( partea ava)

Lithium partea a IVa AICI.

Am început să ies, să cunosc oameni, să experimentez, să merg în locuri noi. După 5 ani în care nu am întors nici măcar capul după alt om, m-am transformat într-un foc de dorințe, învârtindu-mă în această libertate total străină mie.

lithium
sursă: keepcalms.com

Și au început ,,bărbații mei”:

  • Nu vreau relație.
  • Nu vreau să mă îndrăgostesc.
  • Nu te îndrăgosti de mine, te rog.
  • E doar sex.

Pentru că și ei, la fel ca și mine, au fost distruși de o persoană în viața lor care le-a blocat emoțiile, care i-a făcut să nu își mai dorească să iubească, să nu își mai dorească să se atașeze de cineva, să le fie teamă de iubire, de dragoste, de fericire.

Lithium

Și i-am înțeles.

Oh, cât i-am înțeles!

Nici eu nu îmi doream relație.

Le-am spus tuturor de la început:

  • Fie ce-o fi, eu nu mai pot să am încredere în bărbați. Nu e nimic personal, dar nu mai pot avea încredere în voi.

Și răspunsul lor a fost unul la fel de sincer:

  • Nici eu nu mai am încredere în femei. Nu e nimic personal, dar nu mai pot avea încredere în voi.

Și atunci, cum ne continuăm viețile? Eu, ei, noi, toți?

Singuri???

Am ajuns la vârsta la care fiecare dintre noi am trecut printr-o despărțire atât de urâtă și de dureroasă încât să nu ne mai dorim să riscăm a trece prin aceleași stări depresive. Toți suntem fucked up.

Să risc o săptămână, o lună, un an, 10 ani de fericire falsă?

Lithium

Eu nu mai pot să simt încă o dată ce am simțit când am suferit. Nu mai pot. Nu mai sunt capabilă psihic să rezist. Ajung ori la spitalul de nebuni, ori în mormânt.

Și bărbații mei, la fel.

Ai crede că bărbații iubesc mai puțin, că se implică mai puțin, că simt mai puțin, că visează mai puțin, că se dăruiesc mai puțin, că nu își fac scenarii în minte legate de viitor, că suferă mai puțin, dar eu cred că de fapt ei suferă mai mult decât noi la o despărțire.

Numai că ei sunt bărbați!!! Și nu au voie să arate asta!

Ei nu au voie să plângă pe o bancă în parc, nu au voie să aibă lacrimi în ochi când se aude în magazin ,, melodia voastră”, nu au voie să sufere de depresie, nu au voie să se ghemuiască în pat de durere psihică, nu au voie să urle într-o pernă, nu au voie să posteze citate triste pe Facebook, nu au nevoie de un umăr pe care să plângă, nu au nevoie de o mână care să îi mângâie, nu au nevoie de încurajări, nu au nevoie de sfaturi, nu au voie să vorbească despre sentimente.

  • Ești bărbat, fii bărbat!

Rămân bărbați în societate, la serviciu, la sală, la bere cu băieții, simulează zâmbete și hohote de râs și zic c-o dau dracului pe fosta, că e o curvă și toate-s curve.

Și băieții aplaudă și îl susțin:

  • Dă-o naibii de curvă! N-ai nevoie de o curvă ca ea, poți avea mai multe curve.

            Câteodată pur si simplu nu a fost să fie.

Câteodată chiar e vorba de o curvă.

            Și femeile pot fi curve, și bărbații pot fi curve.

            Când e vorbă de trădare, de minciună, de înșelat, de dezamăgit, de abandonat, curvăria nu mai ține cont de gen.

            Bărbatul mai bea o bere și rămâne setat pe ideea că toate femeile sunt curve.

            Femeia mai bea un pahar de vin și rămâne setată pe ideea că toți bărbații sunt curve.

            Toate femeile vor pleca.

            Toți bărbații vor pleca.

Lithium

Inima este slabă, sentimentele sunt umane, nu le poți stăpâni atunci când apar, dar frica este mult mai puternică.

Ne dorim să iubim, visăm la o relație fericită, la sărutul de noapte bună și la zâmbetul de dimineață al partenerului.

La o mână aruncată pe trupul nostru, la o mână care te caută prin pat noaptea.

Visăm la rochii de mireasă și la copii frumoși, la călătorii în doi și totuși renegăm toate dorințele umane și normale.

Nu, eu nu am să mai iubesc vreodată!

Și totuși, cum reușești că îți stăpânești sentimentele?

Eu am încercat un experiment.

,, Bărbații mei” sunt bărbații cu care am început să ies, pe care am început să îi cunosc.

Ieșind în oraș și vorbind la telefon, pe internet, cu mai mulți deodată, nu mă puteam îndrăgosti.

Da, de unul eram atrasă mai mult, altul mă făcea să râd mai tare, mă pierdeam în ochii la doi dintre ei, cu altul mă distram, cu altul discutam chestii serioase, cu altul fumam mai multe țigări și c-un altul consumam mai mult alcool.

Am format relații de prietenie cu toți.

Până când am început să ne pierdem interesul unul față de altul. Mai întai unul mi-a spus:

  • Ești o femeie 1 la 1.000.000, nu am mai întâlnit așa ceva, nu credeam că există astfel de femeie.
  • FUCK OFF!!! Nu mă cunoști, a fost distractiv și interesant, dar nu mă cunoști… ( poate acum ai să mă cunoști… ).

Un altul m-a văzut la o cafea cu un celălalt și de atunci nu a mai vorbit cu mine. Păcat, aș fi avut alte planuri cu el, ne înțelegeam foarte bine și ne potriveam din multe puncte de vedere.

Dar a interpretat greșit relația noastră și relația mea cu celălalt de nu a mai vrut să continuăm nimic din ceea ce începusem.

Cu un altul pur și simplu ne-am pierdut pe drum.

Un altul mi-a omorât instant interesul când și-a afirmat latura religioasă.

Un altuL… a rămas.

Am trecut de la serile în care 5 bărbați îmi scriau ,, noapte bună” și mă amuzam, râdeam chiar, la serile în care în fiecare seară, doar unuL, îmi scria ,, noapte bună” și în fiecare dimineață când se trezea, ,, neața”. Nu mai râdeam, dar zâmbeam tâmp.

Mi-am dat seama că toate aventurile au încetat din cauza mea pentru că eu de fapt voiam un singur bărbat, dar încercam să mă amăgesc că e doar distracție.

Când am realizat că adorm cu gândul la el, că mă trezesc cu gândul la el, m-am speriat.

Lithium

Pentru că eu am cedat, dar el nu va ceda.

Când am dormit pentru prima oară împreună, m-am trezit de multe ori doar ca să mă uit la el cum doarme. Când m-a luat de mână pentru prima oară prin somn, mi-a sărit inima.

Nu de fericire, de îngrijorare.

Când într-o zi a anulat să ne întâlnim, m-a luat o stare de tristețe și mi-a curs o lacrimă. A fost pentru prima oară când am simțit că inima mea s-a vindecat și că încerca să bată iar pentru un bărbat.

M-am enervat și am ieșit în oraș cu un altul, ca să îmi amăgesc sentimentele.

Dar în aceiași seară, tot el mi-a spus noapte bună și a două dimineață, tot el mi-a scris bună dimineață în primul minut de când s-a trezit.

Cred că îi era frică și lui. Și cred că încerca să se amăgească și el.

Noi nu vom mai iubi vreodată.

Lithium

Din cauza ei, din cauza lor!!!

A femeilor ce nu au știut să îl iubească și doamne, eu cât l-aș fi iubit!!!

Dar nu pot. Eu nu voi mai iubi vreodată.

Din cauza lui, din cauza lor!!!

A bărbaților ce nu au știut să mă iubească și doamne, eu cât i-am iubit!!!

Lithium

* a 5a parte din seria ,, Lithium”

* ficțiune – a nu se confunda cu articolele personale

Articole recomandate

%d blogeri au apreciat: