Lithium ( partea a IVa)

Lithium partea a IIIa AICI.

Nu cred că am să mai pot fi vreodată la fel. Mi-e frică de fericire.

Lithium

lithium

 credits Aykut Aydogdu

Nu cred c-am să mai fiu capabilă să îmi pun capul pe pieptul unui bărbat și să simt că îi aparțin, să simt siguranță.

Nu cred c-am să mai fiu capabilă să dansez pe introurile de la seriale ( I ll be there fooooor yoouu!!! Ta-na-na-na!) și să cânt pe reclame, în timp ce sar în pat.

Nu cred c-am să mai fiu capabilă să dansez prin magazine.

Nu cred c-am să mai fiu capabilă să fredonez toate melodiile comerciale tâmpite.

Nu cred c-am să mai fiu capabilă să alint pe cineva, cu tot dragul.

Nu cred c-am să mai fiu capabilă să pup un bărbat. Nu să îl sărut, să îl pup deodată, de drag.

Nu cred c-am să mai fiu capabilă să iubesc atât de mult.

Și de am s-o fac, nu știu dacă voi mai putea vreodată să zic:

  • Te iubesc.

De ce aș face-o?

Lithium

Cred că sunt iubibilă. Cred că mai pot fi iubită.

Dar știi ceva?

Și el m-a iubit!!!

M-a iubit și am simțit asta în fiecare moment, am simțit-o și când mi-a spus că ne despărțim cu ochii în lacrimi.

Am visat că mă părăsește. Am visat atât de real și m-am trezit atât de speriată. I-am dat mesaj, mi-a spus să mă calmez, că totul e ok, a fost doar un vis.

Nu m-am putut liniști.

Peste câteva ore, mi-a zis că trebuie să vorbim. Ne-am întâlnit cu un pahar de vin în față, cu o țigară în mână. După câteva minute de tăcere am început să râd isteric.

  • Nu mai râde! De ce râzi?

Mi-a spus el tremurând, cu privirea în bulele din pahar.

  • Pentru că știu ce urmează. Vorbește, ai zis că trebuie să vorbim.
  • Nu pot să iți spun…
  • Spune, oricum știu ce vrei să îmi spui ( râzând în hohote în continuare).
  • Vreau să luam o pauză.
  • Pauzele nu există, e doar un mod mai soft de a formula că vrei să ne despărțim.

Au urmat declarații de iubire, de regret, că nu se simte ok, că vrea o schimbare, crize de ,, bărbați” nehotărâți la 35 ani.

Criza lui mi-a distrus viața.

Lithium

Am plâns atât de mult încât nu credeam că e posibil ca un om să plângă atât de mult. Aveam ochii cât cepele și capul mă durea îngrozitor. Am râs înainte pentru că știam că e pentru ultima oară când voi mai râde.

Mi-a distrus viitorul.

Tot viitorul meu era cu el, plănuiam cum ne vom căsători, unde ne vom muta, cum va fi camera mea, cum va fi camera lui și cum va fi camera noastră. Ce mobilă vreau, ce pantofar vreau, câte pisici și câți câini vom avea. Nu făceam nuntă mare și nu mă supuneam în fața lui dumnezeu. Nu aș fi avut rochie albă, ci una neagră cu linii colorate. Nu am fi avut copii, dar probabil am fi înviat. Ne-am fi deschis o firmă de ceva, un magazin, ceva, o afacere de familie. Am fi făcut doctoratul amândoi, fiecare pe domeniul lui. Ne-am fi angajat o menajeră care să vină o dată pe săptămână. Într-o seară aș fi gătit eu, într-o seară ar fi gătit el și în fiecare sâmbătă, am fi mers la cină în oraș.

Nu puteam să văd ziua de mâine fără el, cum să îmi imaginez o viață fără el?

El era totul pentru mine. Nu mai aveam prieteni, toți au plecat, nu îl aveam decât pe el.

Cu el îmi începeam ziua, lui îi spuneam bună dimineața, cu el beam cafeaua, lui îi găteam, cu el mâncam, cu el făceam cumpărăturile, cu el mergeam la plimbare, cu el mergeam în oraș, cu el vedeam un film, cu el mă îmbătam, cu el mă distram, lui îi povesteam orice, lui mă confesam, lui mă plângeam, cu el eram eu. Doar cu el.

Și el m-a abandonat.

Prietenul meu cel mai bun, iubitul meu, iubirea vieții mele m-a abandonat și m-a lăsat a nimănui.

M-am umilit, i-am cerut iertare, l-am cerut înapoi cu disperare.

Nu m-a vrut. Sunt perfectă, mă iubește, dar nu mă vrea.

Lithium

Nu înțelegeam nimic. Absolut nimic. Voiam să înțeleg, să căut răspunsuri, să îmi dea în cap, să îmi spună un motiv concret, voiam să știu cu ce am greșit în viața asta atât de tare? Cum am ajuns de la ,, pup, te iubesc” la ,, te iubesc, dar te părăsesc?”.

Aveam momente în care simțeam efectiv cum se prăbușește totul în jurul meu. Stăteam într-un loc și simțeam cum cade tavanul, cerul, pe mine. Simțeam toată greutatea pe mine, cum curge încet.

Și nu despărțirea a durut cel mai tare, ci amăgirea, speranțele pe care mi le-a dat.

Am continuat să facem aceleași lucruri ca și cum eram un cuplu, doar că nu ne mai alintam, nu ne mai spuneam ,, baby” ( ce clișeu!).

Un an am stat în modul de economisire baterie, sperând că nu vom muri de tot.

Iubirea e mai dureroasă decât despărțirea, decât sentimentul de inimă rănită. Când cineva îți frânge inima, totul e clar. Nu mai există cale de întoarcere, s-a terminat!

Iubirea te înșală mai ceva ca un bărbat.

Până într-o zi, când după 2 săptămâni în care a dispărut total din peisajul meu, n-am mai putut face față golului pe care îl simțeam fără el și l-am întrebat ce mai face. Mi-a răspuns:

  • Nu mă mai căuta, am pe cineva.

Și atunci a fost căderea mea psihică: de la pământ, la sub pământ.

Nu am mai plâns, nu mai aveam puterea.

Am urlat, m-am dat cu capul de pereți, mi-am smuls părul din cap și m-am zgâriat. Am condus cum nu am mai condus vreodată, cu viteză, cu muzica la maxim, țipând, sperând că am să mor cumva.

Nu am murit.

Lithium

Și nici el nu a dispărut de tot. Mai aveam 1% baterie.

Mi-a scris să nu îl mai caut, nu l-am mai căutat.

Mi-am inventat o terapie. Îmi scriam mesaje mie, ca și cum îi scriam lui.

Îmi scriam bună dimineața, noapte bună, îi explicam cât de mult sufăr, cât de tare îmi este dor de el, că nu mai rezist, că vreau să mor, că era totul pentru mine, îi ceream explicații, îl rugam să se întoarcă, îi promiteam c-am să fiu mai bună, c-am să fiu cea mai bună iubită din lume, îi ceream iertare pentru toate lucrurile pe care le-am făcut și pentru toate cele pe care ar fi trebuit să le fac, îi spuneam că îl iubesc, că nu îmi imaginez viața fără el, îl imploram să îmi scrie ceva, orice, numai să îmi scrie.

5 ani am vorbit non- stop, 5 ani am dormit împreună, 5 ani irosiți.

Lithium

Când și-a dat seama că nu am de gând să îl mai caut prin nicio metodă, nu a rezistat și tot revenea la trecut:

  • Hai să fumăm o țigară.
  • Hai să mergem în Lidl.
  • Hai să bem o bere.
  • Hai să vedem un episod din Game of Thrones.

Îmi dădea speranțe, mă amăgea, mă mințea.

Dormeam împreună și credeam că se întoarce la mine.

Nu s-a întors nici măcar de aniversarea noastră când i-am trimis un mesaj siropos. Acolo îmi era ultimul fir de speranță. I-am scris că încă l-aș primi înapoi, că iubirea încă există, că peste ani vom povesti prietenilor că suntem ca Rachel și Ross: ne-am împăcat după atât de mult timp!

Nimic. Nu s-a întors niciodată.

Lithium

Tot singură voi privi răsăritul și tot singură mă voi bucura de apus?

Și mai mult ca sigur tot singură voi întâmpina iar răsăritul, deși era predestinat sa-mi fii alături…
Tot singură voi fi când melodiile de dragoste ma vor întrista și tot eu îmi voi alina sufletul?
Tot singură îmi voi rupe florile din gradină și mi le voi dărui, în mintea mea bolnavă imaginându-mi că sunt de la tine?
Tot singură voi pregăti micul dejun în două porții așteptându-te neîncetat?
Tot singură îmi voi bea cafeaua deși tot timpul vor exista două căni fierbinți pe măsuța de pe balcon?
Tot singură ma voi machia și îmbrăca frumos pentru tine, deși conștientizez că tu nici azi nu vei veni acasă?
Tot singură voi rămâne vorbind la telefon alături de căsuța ta vocala, așteptând măcar un ,,alo”?
Tot singură voi ieși și mă voi plimba sperând la o întâmplatoare întâlnire cu tine?
Tot singură?
Chiar și astăzi?
E ziua noastră…

Am ajuns în punctul în care mi-am călcat pe inimă și i-am zis:

  • Nu mă mai căuta până nu te desparți de aia. Însă eu nu îți promit că te aștept.

Am plâns după, dar nu mai puteam accepta situația în care mă aflam. Nu era Iad, nu era nici Rai, era Purgatoriu și voiam să știu sigur încotro mă duc. Am ales Iadul, era mai sigur decât norișorii roz de pluș din Rai.

Astăzi e întuneric.

Astăzi e negru.

Până și afară e urât: ai murdărit zăpada cu minciunile tale.

Cât mai poți să minți? Câte fericiri să mai îngropi și câte suflete mai vrei să distrugi?
Astăzi parca aș pleca. Departe de lumea ta neagră, undeva unde să zâmbesc colorat.
Astăzi parca te-aș părăsi. Pentru vecie.
Dar știu c-ai sa vii sa ma minți iar și eu-am să te cred.
Tot astăzi.

Lithium

Credeam c-am mai fost tristă. Credeam c-am mai avut inima frântă. Cu toții am trecut de multe ori prin ,, iubiri” neîmpărtășite.

Dar asta a fost altceva.

Inima mea a fost arsă de vie, jupuită, dată prin mașina de tocat, făcută chifteluțe și mâncată.

Scuipată și pusă înapoi în pieptul meu. Operație pe cord deschis fără anestezie, fără dezinfectant, iod sau antibiotice.

M-am infectat!

M-am curățat greu, puroiul mi-a curs prin lacrimi. Of, cât am mai plâns!

Într-o seară, mi-a apărut o imagine idioată pe Facebook:

,, Dacă ai putut să te prefaci atât de mult în fața tuturor și nimeni să nu își dea seama cât ești de tristă, îți dai seama cât de puternică ești?”

Și atunci am avut un moment de optimism.

Pot mai mult. Viața mea nu se termină aici. Bărbați mai sunt, fericire mai este.

Lithium

* a 4a parte din seria ,, Lithium”

* ficțiune – a nu se confunda cu articolele personale

Tagged
%d blogeri au apreciat: