Lithium ( partea I)

            Lithium

Love is weakness.

            Cândva, adormeam cu exerciții de respirație și spunându-mi în gând: ,, respiră, inspiră, respiră, inspiră”. Acum adorm spunându-mi: ,, love is weakness, love is weakness”.

            Meditația e un bullshit. Am încercat, sperând la o stare de bine. Deși nu am crezut că îmi va ieși exercițiul, într-o liniște de cimitir, pe întuneric, cu ochii închiși, am încercat să meditez. Și în loc să meditez, am levitat: mi-am ieșit din corp pentru câteva secunde și m-am văzut întinsă în pat, în dublu exemplar:

eu, plângând, bocind, urlând

eu, mângâindu-mă pe cap și alinându-mă singură.

            Știam că sunt tristă! Știam că sunt a nimănui! N-aveam nevoie de meditație pentru a-mi da seama de starea mea de spirit. Mulțumesc, dar mă lipsesc.

            În fiecare dimineață mă trezeam la 7 fără 10, cu ochii bulbucați și îmi ziceam;

Mai ai 15 ore de rezistat. Atât. Și ai să poți dormi iar.

Lithium

Mă spălam pe față și începeam operațiunea ,, Masca”, însemnând mult machiaj aruncat pe față, cu o precizie neînțeleasă, cu niște haine asortate, elegante și la sfârșit, cu zâmbetul tâmp pe care mi-l cunoaștea toată lumea.

Dacă ai să întrebi pe oricine dacă știa ce se întâmpla cu mine, nimeni nu îți va spune că avea habar. Chiar mi s-a spus odată:

  • Te țin minte cu zâmbetul tot timpul pe buze.

Altă dată mi s-a spus:

  • Dar pari atât de fericită!

Și totuși… nu eram.

Și totuși… altcineva mi-a spus:

  • Nu  zâmbești real niciodată.

Atunci mi-am dat seama că poate nu mă prefac atât de bine precum credeam.

De ce?

Toată lumea pleacă. Într-un fel sau altul, toți pleacă.

Te părăsesc, te abandonează, se mută, mor, te uită.

Nimeni nu rămâne.

Și atunci? Pentru ce atâta iubire?

Iubirea e odioasă, iubirea te minte, iubirea îți dă aripi, ca apoi să ți le smulgă încet, chinuindu-te. Iubirea e degeaba. Totul e degeaba. Speranțe, visuri, așteptări. Pentru nimic.

            Nu mai simt nimic. Dar nimic!

            NIMIC!

            Și eu… eu… simțeam totul.

            Nu știu ce e mai rău: să simți toată tristețea, în fiecare celulă a corpului, să simți dorința de a muri prin toate sinapsele creierului, sau să ajungi să nu îți simți nimic, nici măcar o dorință de mai bine, nici măcar un vis, o speranță, un dram de fericire.

            De fapt, mint, există totuși ceva: furie! Nu e ură, nu urăsc nimic și pe nimeni. Dar sunt foarte furioasă. Pe mine, pe el, pe ei, pe tot. Câteodată ard când îmi aduc aminte de deciziile luate și în special, de cele pe care nu le-am luat.

            Dacă m-aș fi dus la un psihiatru în momentele mele de jos, m-ar fi diagnosticat cu depresie profundă, cu tendințe de suicid.

            Îmi doream să mor. Vai, cât îmi doream să mor!

Lithium

lithium
sursă: pinterest.fr


* prima parte din seria ,, Lithium” , pentru a 2 a parte click AICI

* ficțiune – a nu se confunda cu articolele personale

Tagged
%d blogeri au apreciat: