Honda CR-V Hybrid – siguranță și armonie în familie

honda

Bunica mea obișnuia să mă urmărească pe geam cum parchez mașina în fiecare zi la ora 16:30.

Știa ca atunci ajung de la serviciu și îi plăcea să urmărească cum bag mașina în garaj. Era uimită și mândră de fiecare data că îmi ies mișcările cu ușurință, deși făceam asta de ani de zile.

Acum am plecat la casa mea și stă îngrijorată la gândul că nepoata ei e pe stradă, în trafic, zi de zi. Și nu o mai poate vedea cum ajunge acasă, în siguranță.

Bunica mea nu știe multe despre mașini, dar asta nu înseamnă că nu le apreciază și că nu încearcă să le înțeleagă.

Pe mine mă interesează caii putere, designul interior- exterior, consumul, cât costă piesele, uleiurile, cauciucurile etc.

Ea își dorește doar utilitate și siguranță.

I-au trebuit ani de zile să înțeleagă că nu toate mașinile sunt la fel și că una de 800 de euro nu e nici măcar asemănătoare cu una de 30000.

– Da’ ce-are , maică? Nu tot la serviciu te duce?

Cum să îi explic eu acum că mașina mea nouă, Honda CR-V Hybrid,  nu merge numai pe benzină?

honda hybrid

Mașina mea merge și electric: trebuie băgată în priză, așa cum își încarcă ea telefonul.

– Ei, Doamne! Și legi multe prelungitoare până ajungi de aici, de la etajul 6 în parcare?!

– Nu, mamaie! Avem stații special amenajate pentru încărcarea mașinilor electrice. Cum sunt benzinăriile, așa sunt și pentru astea.

– Nu înțeleg de ce ai vrea o mașină din asta! Cu ce îi mai bună decât cealaltă pe care o aveai? Sau nu puteai alege alta dintre atâtea modele Honda? Nu e mai scump să pui și benzină și curent?

– Păi nu! Folosind mai puțină benzină, uzez mai puțin piesele mașinii și nu mă mai duc în service o dată la 2 luni, cum pățeam cu cealaltă. Și gândește-te că emite mai puține noxe, ajut planeta să nu se sufoce. Nu te-ai saturat de atâtea mașini puturoase ce scot fum negru?

– Ah, vai! Ce insuportabil e mirosul ăla!

– Păi vezi, mamaie?

– Așa și… ce mai face de banii ăștia?

– Uite… știi cum ești tu îngrijorată tot timpul când mă știi la drum lung? Cum îți rozi unghiile că ai vrea să știi de mine, dar în același timp nu poți să mă suni ca să nu vorbesc la telefon când conduc?

– Nu îmi mai zi de plecările tale la București că deja ma ia cu groază! Atâți șoferi neatenți, tu obosită… poate ratezi un semn, adormi la volan și ieși de pe bandă, îți mai iese unu’ în cale, vaaaai vaaaii!

– Păi mă lași să îți spun? Nu ai de ce să îți faci griji! Cu tehnologia Honda Hybrid, totul e în siguranță. Are un sistem revoluționar care detectează orice pericol, mă avertizează dacă părăsesc carosabilul, citește semnele de circulație și are un limitator inteligent de viteză.

honda 2

– Chiar așa?

– Chiar așa. Mai ții minte când ai auzit la știri de unghiul mort al mașinii? Fusese un accident și de atunci ai rămas setată: ce periculoase sunt mașinile! Cu toate geamurile mari, nu vezi tot! Ei, Honda mea îmi dă semnale când am un vehicul în unghiul mort, deci ai scăpat și de grija asta.

– Ce bine s-au gândit ăștia!

– Da! Și s-au mai gândit și că ai vrea sa ma suni să verifici dacă sunt în regulă. Acum apăs pe un buton și putem povesti cât vrei tu, fără să pun mâna pe telefon.

– Oh, funcția asta îmi place tare mult! Ce mă bucur că ți-ai schimbat mașina!

Armonie în familie cu Honda CR-V Hybrid!

Mi-am liniștit bunica. Nu mai stă cu griji de fiecare dată când mă știe la volan.

Dar acum trebuie să îmi conving și iubitul că am luat o mașină perfectă pentru noi.

Noi vrem siguranță, dar nu numai atât!

– Iubire, ai plecat cu buburuza, te-ai întors cu Honda?!

– Păi nu ziceai tu că nu avem mașină de familie? Uite-o, e parcată în fața casei, e a noastră!

– Tu chiar ți-ai cumpărat mașina asta? Ce te-a apucat? Hybrid? Ce facem, mergem cu 30km/h cu ea? Ce putere poa’ să aibă?

– Aaalloo, 184 cai putere! Motor pe benzină 2.0 litri + 2 motoare electrice puternice. Abia o auzi când mergi cu ea și are modul ,, Sport”, să conduci așa cum îți place ție, cu viteză! Până la 180km/h!

honda

– Cred că începe să îmi placă!

– Hai, iubi, s-o testezi și tu!

– Da’ chiar e interesantă! Designul e sofisticat și wow : avem spațiu!

– Păi vezi? În sfârșit nu mai aglomerăm toate cumpărăturile! Când mergeam după pâine și cumpăram impulsiv jumătate de supermarket, știi cât ne chinuiam să le așezăm în mașină. Acum avem loc pentru tot supermarketul!

– Da, impulsiv cum ai luat și mașina asta… Credeam că ești la muncă, tu erai la Honda România!

– Ups! Știi ce? M-am enervat! În fiecare dimineață îmi înghețau mâinile pe volan! Până se încălzea în mașină, eu eram aproape de serviciu! Mi-am luat chiar varianta Executive, care are încălzire în volan! Iar vara îmi deschid plafonul panoramic, așa…la fițe!

– Un motiv întemeiat să îți cumperi o mașină: ți-era frig. De nu ți-ai mai aprinde țigara imediat cum te urci pe scaun… n-ar mai trebui să deschizi geamul…

– Ssshhh, volanul ăsta se încălzește singur! N-auzi? Și are încălzire și pe bancheta din spate, să stai întins la căldurică când n-ai chef de condus.

– Da, iubita, bine…

Comentează el până îmi dă dreptate. Presimt că va uita de mașinile lui și o va prefera pe ea, odată ce o va cunoaște cu adevărat. Deja se distrează cu portbagajul ce are acționare hands free. De l-aș filma, ar ieși viral!

Până la urma i-am mulțumit pe toți!

acest articol a fost scris pentru competiția SuperBlog 2019 *