Low-cost: Like or Hate?

Călătoriile fac parte din viața mea dintotdeauna.

                Când eram mică, mergeam cu familia și nu aveam grija cazărilor, transportului, bagajelor.

                Acum sunt pe cont propriu și de la primul zbor cu avionul, m-am îndrăgostit.

                Primul zbor este o experiență unică, pe care nu o uiți niciodată. Deși cu emoții, am mers singură spre destinația Anglia, în vacanță.

                Înaintea emoțiilor de a fi în aer, au fost emoțiile bagajului.

                Am călătorit cu o companie low-cost, bineînțeles, pentru că sunt un om obișnuit și am dorit să ajung la prietena mea cheltuind cât mai puțin bani pe transport, ca să profit mai mult de magazine odată ajunsă acolo.

                Bagajul de mână la BlueAir nu trebuie să depășească 55x40x20 cm.

                Cu metrul de măsurat după mine, am pornit la shopping, pentru că nu aveam un troller pe dimensiunile astea. Am găsit cel mai drăguț bagaj! Colorat tot, cu avioane și alte desene.

                Frumos, frumos, dar eu urma să stau 3 săptămâni în Anglia. Câte haine îmi pot încăpea în el? Mai voiam să iau și laptopul cu mine!

                Odată ajunsă acasă cu noul meu troller, am început să caut pe YouTube cele mai ingenioase metode de împachetare a bagajului: haine, încălțăminte, produse, electronice, etc.

                Într-un final, m-am descurcat și mi-a ieșit. Totul pregătit, dar cum aflu câte kilograme are?

                Puteam să îl ridic și nu mi se părea exagerat de greu, dar totuși… greluț.

                Cântar de bagaje nu aveam acasă. În drum spre aeroport, m-am gândit să opresc în piață și să rog pe cineva să îmi împrumute cântarul.

                Ooookk!

13 kilograme!

                Trollerul meu nu trebuia să depășească 10 kg!

                Renunțasem deja la tot ce putea și îmi pusesem exact ceea ce aveam nevoie pentru călătoria mea în Anglia. M-am învârtit, m-am gândit. Scoteam o bluzită, iar cântăream. Scoteam o pereche de blugi, iar cântăream. Tot așa, până am ajuns la cele 10 kg permise.

                Am ajuns în aeroport.

                Check inul l-am făcut imediat, am ajuns la securitate.

                Țineți minte că v-am zis cât m-am chinuit să îmi intre perfect hainuțele în bagaj?

                Totul s-a năruit în 30 de secunde pentru că celui de la vamă i s-a părut ceva în neregulă și mi-a scos TOT din bagaj!

Am înnebunit văzând cum toată ordinea mea s-a dus pe apa sâmbetei. Dar ce poți să comentezi în fața vameșului?

                Nu a găsit nimic suspect, evident! Și-a cerut scuze și eu mi-am închis trollerul împingând toate c-un genunchi și chinuindu-mă să trag fermoarul.

                Am ajuns în avion.

                Eu sunt mititică. Am reușit să car 10 kg după mine, cu ajutorul mânerului genții și a roților, dar să îmi pun bagajul în suportul deasupra scaunului,  era cu totul altceva.

                Era vizibil că mă chinui. Un domn la câteva scaune distanță m-a văzut și încerca să ajungă la mine ca să mă ajute. Însă era aglomerat, oamenii urcau în avion, se mișcau în toate direcțiile.

                O stewerdesă începe să țipe la mine să îmi pun bagajul odată că îi încurc pe ceilalți. Îi explic că asta încerc, nu stau de plăcere în picioare, cu 10 kg în mână, la care ea îmi spune că dacă am putut să urc în avion cu bagajul, ar trebui să pot să îl și pun la locul lui și  îmi reproșa că nu trebuia să iau atâtea lucruri după mine.

                Călătoresc cu o companie de zbor low-cost, dar consider că trebuie să fiu respectată în orice condiții.

                Sunt rea de gură și mă aprind foarte ușor, am ridicat și eu tonul la ea, dar nu am vrut să fac o scenă de să nu mai ajung pe Luton. Un coleg de-al ei a observat conflictul și a venit spre mine, m-a ajutat cu bagajul, și –a cerut scuze.

                După câteva minute, stewardul m-a învitat la locurile de urgență. Mi-a zis că dacă călătoresc singură și vreau un spațiu mai mare, mă poate muta acolo, acele locuri nefiind vândute.    Avioanele low cost sunt cam îngrămădite, însă pentru persoanele mai corpolente, mai înalte. Eu cu 160 cm ai mei, nu eram deranjată de spațiu. Însă oportunitatea de a mă întinde, n-am refuzat-o.

                Odată cu acele locuri, vine și responsabilitatea de-a fi un om de bază în caz de urgență.

                Eram pozitivă. Știam că nu se va întâmpla nimic.

                M-am relaxat, am citit, am admirat norii, peisajele, am dormit puțin, cu picioarele întinse și am ajuns la destinație.

                Mi-am terminat vacanța. A trebuit să îmi trimit un colet în țară pentru că făcusem prea mult shopping și evident că în bagajul de mână nu încăpeau toate. Bagajul de cală costa foarte mult și astfel am economisit câteva lire bune.

                În aeroport, mi-au cerut să îmi pun trollerul în grilajul acela care se încadrează în stardardele lor de măsură. Al meu încăpea sigur, era măsurat, am venit cu el, nimeni nu a comentat nimic. Doar că, fiind foarte greu pentru mine, nu puteam să îl ridic complet și să îl pun în grilaj.

                Doamna de la check in deja voia să mi-l bage la cală. Dacă nu pot să îl pun, înseamnă că nu e conform cerințelor.

                Încercam să îi explic, ea nici nu voia să audă.

                Noroc de un băiat de la alt rând, alt check in ( la rândul meu nu mai era nimeni pentru că am ajuns la limită încât să nu pierd avionul, haha), care a venit și m-a ajutat, demonstrând astfel că bagajul meu se încadrează în mărimile BlueAir.

                Prima mea călătorie cu avionul și plină de perepeții!

                De atunci am mai mers de nenumărate ori și rar am mai avut incidente, dar niciodată nu a fost de vină compania, ci anumiți oameni care nu sunt potriviți pentru a lucra cu oamenii.

                De obicei folosesc BlueAir, dar a trebuit să iau și un zbor cu WizzAir. Nu eram obișnuită cu politica lor și credeam că e la fel cu Blue, astfel că în momentul în care m-au văzut cu o gentuță mică de umăr, m-au pus să o pun în troller. Tare greu a mai intrat că era plin ochi!

                Acum la WizzAir, nici nu mai ai voie cu trollere de mână, s-a schimbat politica lor, dar nu m-a mai interesat pentru că nu am mai avut nevoie de ei.

                Dacă va fi cazul, mă voi asigura că voi citi toate detaliile despre bagaje de mână Wizz Air , pe TravelKit.ro , unde găsim absolut orice informație despre bagaje, trollere, rucsacuri, genți , etc, pentru toate companiile de zbor low-cost ce pleacă din și vin în România.

          Voi ce peripeții ați avut cu bagajele pe avion?

                Preferați companiile low-cost sau cele de linie?

                Eu nu cred că mă voi orienta către cele de linie, decât în cazul în care ar trebui să ajung într-o destinație foarte îndepărtată, unde am nevoie clar de confort, spațiu, mâncare, etc, ceea ce companiile low-cost nu ți le oferă în mod normal.