B.U. lanseaza Golden Kiss

B.U. lansează Golden Kiss! Nu cred că există femeie care să nu fi auzit de B.U. Ba mai mult, aș merge către ideea că nu există femeie care să nu fi încercat un parfum B.U. Când eram mică, la ocazii, mama primea câte un parfum sau un set B.U negreșit. Și deși sunt pe piață de atât de mulți ani, nu încetează să ne uimească cu noi arome.

Astăzi vă anunț că apare în magazine B.U Golden Kiss, parfumul ce captează perfect celebrarea exprimării sinelui. Aurie şi luminoasă, noua gamă este un deliciu olfactiv ce evocă spiritul autentic şi efervescent al celor care se bucură de aura lor unică. B.U. Golden Kiss înglobează fragmente de visuri măreţe, zâmbete largi şi bucăţi de poveşti.

low res b.u. golden kiss group

O nouă aromă B.U. şi pielea se simte sărutată

B.U. Golden Kiss simbolizează acea sclipire personală, preţioasă, provenită din magia interioară a fiecărei fete B.U., magie ce ia naştere din îmbrăţişarea adevăratei esenţe. Este sclipirea fiecărui moment în care este ea însăşi.

Recipientul preţios auriu dezvăluie aroma floral-fructată; primele atingeri sunt blânde şi proaspete, compuse din note de măr verde, pară dulce şi bergamotă. Cu o inimă radioasă precum spiritul celor curajoase, aromele de iasomie senzuală, prună şi violete îmbină personalităţile complexe ale fetelor B.U. Întregul ansamblu este echilibrat de o bază vanilată, cu atingeri de lemn de santal şi mosc, o adiere suavă şi pregnantă cu aromă veselă, scânteietoare.

Golden Kiss – despre arta de a fi tu

Noul parfum este o expresie a feminităţii subiective, iar auriul este un statement despre frumuseţea de a fi tu însăţi. Complex şi solar, universul Golden Kiss este ringul de dans unde fiecare este liberă să se exprime spontan şi autentic, iar râsetele zgomotoase sunt mici mărturii ale încrederii în sine.

Eu sunt foarte curioasă de noul parfum B.U. Voi doriți să-l încercați?

Parfumul este disponibil în următoarele variante:

B.U. Golden Kiss Eau de Toilette 50 ml, preţ 36 lei

B.U. Golden Kiss Natural Spray 75 ml, preţ 18 lei

B.U. Golden Kiss Deo Body Spray 150 ml, preţ 9.50 lei

 

 

 

 

 

 

  • Imi place descrierea ta si ma face foarte curioasa. Abia astept sa o incerc!

    • AndraKaterina

      Mulțumesc :*