Stelele nu cad, ele se plimbă.

Să stai într-un loc atât de mulţi ani, nu te-ai plictisi şi tu?

Şi tu ca prostu’, crezi că ele mor.

Şi-ti pui o dorinţă. Să-ţi fie ţie bine, în timp ce ele mor.

Cât egoism…

Oamenii nu se schimbă,

Sau poate…doar tu!

Dar oamenii mor

Şi stelele se plimbă.

Tu eşti un simplu muritor,

Eu sunt o banală stea.

Eu sunt un lac incolor,

Tu eşti o ojă neagră,

Mare şi grea!

Spune-mi, tu-ţi pui dorinţe tâmpite

Când mă vezi plângând fără suflare?

Te-ntrebi: asta oare când mai moare?

Spune-mi, omule, tu zâmbeşti?

Când mă minţi că mă iubeşti?

Vrei să mă înnegreşti şi pe mine,

Să-mi smulgi inima, sângele din vene!

Să nu mai fiu transparentă,

Şi să mă văd prin tine…

Ai vrea tu, ştiu prea bine!

Dar tu ai să mori încet,

Încet

Şi sigur.

Iar eu am să ma plimb

O eternitate.

Şi-am să-mi pun o dorinţă la a ta moarte.

Articole recomandate

%d blogeri au apreciat: