Şobolan al iubirii, de ce-mi muşti şi singura bucăţică de inima ce mi-a mai rămas?
Mi-este rău.
Mi-este greaţă de-atatea lacrimi murdare.
Am noroi pe gât. Urmele buzelor nespălatului.
Şi totuşi ii lingeam sudoarea şi adormeam pe pieptu-i necurat.
Căci îmi plăcea să-i ascult inima.
Nedorită.
Murdară şi ea de minciuni.
Şobolan nenorocit, n-ai ştiut când să pleci şi-acum omori tot din mine.

Dar de ce, nesimţitule?
Când îţi pot lua eu coada mult prea lungă şi să-mi fac lănţişor din ea?

Şi de-o să-mi fie dor de mâinele-ţi puternice să-mi strângă gâtul fin, voi urla la cer să nu mi te aducă înapoi, că iar te voi iubi.

Te-am iubit şobolanule.
Dar tu ţi-ai bătut joc de lumea mea nereală.
Ciudată!?
Ciudat eşti tu că te hrăneşti cu inimi ciopârţite!